Coaliția de guvernare s-a reunit vineri, pentru prima dată după semnarea acordului de funcționare din această săptămână, într-o ședință desfășurată la Palatul Victoria. Discuțiile au vizat scenarii pentru „ordonanța trenuleț” în vederea reducerii cheltuielilor în 2025, cu scopul de a menține deficitul bugetar sub control. Printre măsurile analizate se numără reducerea decontărilor pentru concedii medicale, limitarea unor gratuități, precum transportul feroviar pentru studenți, reducerea numărului de secretari de stat, diminuarea fondurilor alocate partidelor politice și creșterea tarifelor pentru anumite servicii oferite de stat sau companiile publice. De asemenea, s-a discutat despre înghețarea pensiilor și a salariilor din sectorul public.
Ordonanța trenuleț, care include aceste măsuri fiscale, trebuie adoptată până la 1 ianuarie. La momentul publicării acestui articol, liderii coaliției, aflați în ședință de mai bine de trei ore, nu au ajuns încă la un acord asupra formei finale a documentului.
Conform mai multor surse, incluzând Digi24, Libertatea și ProTV, principalele măsuri pe care ordonanța le înglobează sunt următoarele:
1. Pensii și asigurări sociale:
- Valoarea punctului de referință: menținută la 81 lei până în 2025.
- Pensiile speciale pentru primari: amânate până în 2026.
- Rente viagere pentru sportivi: la nivelul lunii decembrie 2024.
- Indemnizații pentru invalizi, veterani, văduve de război, persoane persecutate politic: menținute la nivelul din 2024.
2. Măsuri pentru bugetari:
- Salarii și sporuri: înghețate la nivelul lunii decembrie 2024.
- Vouchere de vacanță: nu se acordă în 2025.
- Concedii de odihnă: fără decontarea serviciilor turistice pentru personal militar și polițiști.
- Indemnizații la ieșirea la pensie/retragere: suspendate în 2025.
3. Educație și burse pentru elevi:
- Cuantumul burselor 2025-2026:
- Merit: 450 lei/lună.
- Reziliență: 300 lei/lună.
- Socială: 300 lei/lună.
- Tehnologică: 300 lei/lună.
- Mierea de albine pentru preșcolari: suspendată și în 2025.
4. Măsuri economice și administrative:
- Angajările în instituțiile publice: blocate în 2025.
- Plata drepturilor salariale câștigate în instanță: eșalonată (ex: 5% în primul an).
- Achiziții publice: interdicție la cumpărarea de mașini și mobilier.
- Institute de cercetare: blocate la nivelul cheltuielilor din anul precedent dacă sunt pe pierderi.
5. Alte măsuri importante:
- Înființări amânate:
- Agenția pentru Calitatea Marketingului Produselor Agroalimentare (2026).
- Inspectoratul pentru Controlul Transportului Rutier (31 decembrie 2025).
- Legea personalului operativ din serviciile de urgență: suspendată până la 2026.
Foto: Octav Ganea