Câștigul salarial mediu net lunar va crește în 2025 cu 6,2%, ajungând la 5.355 lei, iar cel real va avansa cu 1,6%, conform prognozei economice pentru perioada 2024-2028, varianta de toamnă, publicată de Comisia Națională de Strategie și Prognoză, potrivit Agerpres.
Pentru 2026, se estimează o creștere a câștigului salarial mediu net lunar cu 6,7%, atingând 5.712 lei (+3,3% câștig real), în timp ce în 2027 acesta va crește cu 6,4%, până la 6.079 lei (+3,3% câștig real). În 2028, se prognozează o majorare de 6,1%, ajungând la 6.449 lei (+3% câștig real).

În ceea ce privește câștigul salarial mediu brut lunar, CNSP estimează că acesta va ajunge la 8.620 lei în 2025, 9.195 lei în 2026, 9.786 lei în 2027 și 10.381 lei în 2028.
Conform Ordonanței de Urgență nr. 156/2024 privind măsurile fiscal-bugetare pentru fundamentarea bugetului general consolidat pe 2025, începând cu 1 ianuarie, salariile brute de bază, soldele de funcție, salariile de funcție și indemnizațiile lunare ale angajaților plătiți din fonduri publice vor rămâne la nivelul acordat în noiembrie 2024, în condițiile în care aceștia ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
Fotografie: economedia.ro